miercuri, 31 decembrie 2014

LA MULTI ANI, 2015 !

 http://www.universdecopil.ro/images/stories//iarna/animate/felicitari-animate-revelion-anul-nou/felicitare-virtuala-animata-de-revelion.gif

Sa fiti fericiti, sa aveti un brad plin de lumini, sa trimiteti felicitari, sa fiti in familie, sa daruiti, sa fiti alaturi de cei dragi, sa va bucurati, sa radeti din suflet cu adevarat! La multi ani!

La multi ani 2015 alaturi de cei dragi! Noul an sa fie presarat cu realizari remarcabile, impliniri, sanatate, fericire si noroc!

Anul Nou

 
Anul Nou este ziua care marchează începerea următorului an calendaristic.[1]
Stabilirea religioasă a datei de 1 ianuarie ca început de an a avut loc pentru prima dată în 1691, de către Papa Inocențiu al XII-lea. Înainte de această dată, Crăciunul avea rolul începutului de an nou,[necesită citare] în timp ce la multe popoare antice din emisfera nordică, anul începea la 1 martie.
În liturghia romano-catolică 1 ianuarie reprezintă o octavă de la Crăciun; astfel, această zi este dedicată Fecioarei Maria. În același timp, în a opta zi de la naștere sunt amintite în Evanghelie (Luca 2,21) tăierea împrejur și botezul, potrivit religiei iudaice, a pruncului Iisus — la fel și în bisericile evanghelice. În biserica ortodoxă, la 1 ianuarie este și ziua Sfântului Vasile, episcop de Cezareea Cappadociei.
În epoca contemporană, Anul Nou este întâmpinat în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie — noaptea de Revelion (din limba franceză: Réveillon, ceea ce înseamnă aproximativ „trezire”, aici cu sensul de ospăț la miezul nopții) — cu petarde și artificii; rudelor, prietenilor și cunoștințelor li se fac urări de noroc și sănătate și se urează „La mulți ani!”.

Obiceiuri și tradiții

Grecii fac o prăjitură tradițională în care pun bani. Persoana care găsește banii va avea parte de bucurie tot timpul anului. Acest obicei a fost transmis și în anumite regiuni ale României.
Evreii din Israel mănâncă mere unse cu miere, pentru ca noul an să fie foarte dulce.
Italienii încep cina mâncând o farfurie de linte, iar după toastul pentru noul an se obișnuiește să se arunce cupa pe fereastră.
Spaniolii mănâncă 12 boabe de struguri, însemnând ultimele secunde ale anului, ca ritual pentru atragerea norocului. Obiceiul a fost preluat de numeroase țări latino-americane.
În România, în mod tradițional nu se aruncă nimic din casă în prima zi a Anului Nou pentru că, procedând astfel, o persoană își aruncă norocul. Tot în prima zi din an nu se iese din casă până ce o persoană brunetă nu intră în casa respectivă (potrivit tradițiilor, persoanele brunete aduc noroc și fericire, iar cele roșcate și blonde ghinion). În noaptea dintre ani, oamenii își pun o dorință, pentru că aceasta are toate șansele să se îndeplinească. Noaptea de Revelion este întâmpinată cu mult zgomot (ca în Conu Leonida față cu reacțiunea, de I.L.Caragiale) pentru că zgomotele puternice alungă spiritele rele. Tot de Anul Nou se merge cu capra. Unii oameni desfac șampanie la cumpăna dintre ani, ca să aibă un an mai prosper. Pușcarea petardelor de Anul Nou este practicată de regulă de către cei tineri.Și desigur pe 31 decembrie se colindă cu plugușorul iar pe 1 ianuarie cu sorcova.

Adoptarea datei de 1 ianuarie ca început al anului

ȚarăAnul de start[2][3]
Veneția1522
Suedia1529
Sfântul Imperiu Roman1544
Spania, Portugalia, Polonia1556
Prusia, Danemarca[4] și Norvegia1559
Franța1564
Țările de Jos de sud[5]1576
Lorena1579
Provinciile Unite1583
Scoția1600
Rusia1700
Toscana1721
Regatul Marii Britanii, Regatul Irlandei și Imperiul Britanic, exceptând Scoția1752
Thailanda

UNITATE SI IZBANDA! b.op.f2s3Buc.

sâmbătă, 27 decembrie 2014

LA MULTI ANI DE SFANTUL STEFAN !

0
Share

  • Superstiţii de Sfântul Ştefan. De ce sunt interzise deplasările în zone montane a treia zi de Crăciun         
  • Sfântul Ştefan este serbat în fiecare an pe 27 decembrie Foto:crestinortodox.ro

    În cea de-a treia zi de Crăciun, pe 27 decembrie, Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte pe Sfântul Ştefan, unul dintre ucenicii lui Iisus şi primul martir creştin condamnat la moarte de autorităţile iudaice din Ierusalim. Numele lui este de origine grecească - Stephanos - şi înseamnă „coroană“, „ghirlandă“, „cunună“.Tradiţia spune că în această zi, rugăciunile aduse în faţa icoanei Sfântului fac minuni pentru suferinzi. În această zi se fac pomeniri pentru cei care au murit în împrejurări dramatice şi sunt interzise deplasările în zonele montane şi în locuri izolate care ne pun viaţa în pericol.

    În Muntenia, în unele sate se mai ţine cont de obiceiurile străbunilor. În unele zone se prepară Pâinicile lui Ştefan. Dintr-un aluat asemănător cu cel de cozonac, unse cu miere, se fac pâinici în forme rotunde. Aceste dulciuri, care amintesc de pietrele care l-au ucis pe Sfântul Ştefan, se sfinţesc la biserică în ziua praznicului şi se împart copiilor săraci. De asemenea, de Sfântul Ştefan, se prepară şi se împart mucenici cu miere şi nucă, care amintesc de moartea lui mucenicească, scrie realitatea.net.

    Fapte bune pentru sănătate

    Pentru sporul casei şi pentru sănătatea rudelor suferinde, trebuie să-l cinstim pe Sfântul Mucenic Ştefan prin fapte bune, iar reconcilierile sunt binevenite în această zi. În ziua praznicului, este bine să evităm deplasările în zone montane şi în locuri izolate, care ne pun viaţa în primejdie. În tradiţie se mai spune că pentru sporul casei şi sănătatea rudelor bolnave sau păgubite este bine ca în 27 decembrie să dăruim icoana Sfântului Ştefan sau o candelă nouă, aprinsă. “În semn de iubire, preţuire şi respect pentru Sfântul Ştefan, dar şi ca dovadă de iubire şi înţelegere, este bine să ne împăcăm cu persoanele cu care suntem certaţi”, spun preoţii.

    Primul martir ucis cu pietre

    Conform crestinortodox.ro, Sfântul Ştefan s-a arătat un apărător al credinţei adevărate cu privire la persoana lui Hristos, mărturisind că El este Fiul lui Dumnezeu, care S-a născut, a murit, a Înviat şi S-a Înălţat la ceruri pentru mântuirea noastră. Ştefan a fost unul dintre ucenicii lui Iisus Hristos, care îl urmau pretutindeni şi care au asistat direct la faptele sale. El a fost condamnat la moarte în anul 33, de autorităţile iudaice, deschizând drumul unui impresionant şir de martiri creştini, pedepsiţi pentru credinţa lor. A fost acuzat că a adus blasfemie lui Moise şi lui Dumnezeu. Atunci când Caiafa a întrebat dacă cele ce se mărturisesc despre El sunt adevărate, Sfântul Ştefan a rostit o lungă cuvântare în care a arătat  ca Iisus Hristos este Mesia, cel prezis de profeţi si că iudeii sunt vinovaţi pentru uciderea Lui. Furioşi, evreii au cerut uciderea lui cu pietre, în valea lui Iosafat.

    Cununa muceniciei

    Având în vedere că în vremea aceea cei care erau ucişi cu pietre nu puteau fi înmormântaţi în cavoul familiei, se presupune că trupul Sfântului Ştefan a fost pus în mormântul unui creştin. Moaştele sale au fost descoperite în anul 415, atunci când preotul Luchian din Kefar-Gamala a avut o viziune. Când i s-au descoperit moaştele, pe mormântul său a fost scris “chiliel”, care în limbă ebraică înseamnă “cunună”, pentru că el a luat, cel dintâi dintre creştini, cununa muceniciei.


    Numele este de origine grecească – Stephanos – şi înseamnă “coroană”, “ghirlandă”, “cunună”. La noi, numele de botez sunt Ştefan şi Ştefania sau Ştefana şi derivate ale acestora, Fane, Fănel, Fanica, Făniţă şi Fana.
     

    UNITATE SI IZBANDA ! b.op.f2s3Buc.

    miercuri, 24 decembrie 2014

    C R A C I U N F E R I C I T !




    sarbatori-fericite.jpg

     

    Crăciunul sau Nașterea Domnului (nașterea lui Iisus Hristos / Isus Hristos) este o sărbătoare creștină celebrată la 25 decembrie (în calendarul gregorian) sau 7 ianuarie (în calendarul iulian) în fiecare an. Ea face parte din cele 12 sărbători domnești (praznice împărătești) ale Bisericilor bizantine, a patra mare sărbătoare după Paști, Rusalii și Vinerea Mare.[necesită citare] În anumite țări, unde creștinii sunt majoritari, Crăciunul e de asemenea sărbătoare legală, iar sărbătoarea se prelungește în ziua următoare, 26 decembrie: a doua zi de Crăciun. De la debutul secolului al XX-lea, Crăciunul devine și o sărbătoare laică, celebrată atât de către creștini cât și de către cei necreștini, centrul de greutate al celebrării deplasându-se de la participarea în biserică la rit spre aspectul familial al schimbului de cadouri sau, pentru copii, „darurilor de la Moș Crăciun”.

    Originea termenului

    Cercetători (Pericle Papahagi, Vasile Pârvan, Sextil Pușcariu, Theodor Capidan, Nicolae Drăganu), consideră că termenul provine din latinescul calatio cu forma sa de acuzativ calationem.[1] La romani prin calatio se înțelegea convocarea poporului de către preoții păgâni în fiecare zi de întâi a lunii pentru anunțarea sărbătorilor din luna respectivă, și, prin extindere, sărbătoarea în general, căci cea mai importantă calatio era aceea de la 1 ianuarie. Până către sfârșitul secolului al IV-lea, nașterea lui Hristos se sărbătorea odată cu Boboteaza la 6 ianuarie, când se obișnuia să se facă anunțarea sărbătorilor de peste an (Paști etc.). Și cum celor de curând creștinați din Dacia și din sudul Dunării această anunțare li se părea apropiată de sărbătoarea păgână calatio, au denumit cu acest termen sărbătoarea creștină a nașterii lui Hristos. Datele la care se sărbătorește Crăciunul sunt orientative, pentru că nu se știe data exactă a nașterii lui Iisus.

    Alți cercetători (între care Aron și Ovid Densusianu,[1] Al. Rosetti,[necesită citare] Al. Graur[necesită citare] ș.a.) derivă cuvântul Crăciun din etimonul creatio (cu acuzativul creationem, în latina vulgară creation/creatiun) deci ziua creării sau a facerii lui Isus. Deși s-ar putea obiecta că acesta ar fi o concepție ariană (care socotește că Fiul este o creatură a Tatălui), se poate răspunde că poporul care a creat termenul nu putea cunoaște (și nu cunoaște nici acum) asemenea subtilități teologice. În reacție la această ambiguitate, elitele bisericești au înlocuit aceste termen popular cu acela de sărbătoarea Născutului (tot de origine latină), așa cum se constată în Evanghelia învățătoare din 1642 și în Cazania lui Varlaam din 1643, pe baza aceluiași termen deci cu care și celelalte limbi neolatine (romanice) - și nu numai - au derivat numele sărbătorii (franceză Noël, portugheză Natal, italiană Natale, spaniolă Navidad, engleză Nativity).

    Alte etimoane latine care au fost propuse de lingviști sunt (in)carnationem (Lexiconul de la Buda), crastinum (Hasdeu 615) și Christi ieiunium (Schuchardt, Literaturblatt VII, 154). Acesta din urmă seamănă cu termenul uzual grecesc Χριστούγεννα (citit Hristúyena) însemnând Nașterea lui Hristos. Termenul apare cu diverse semnificații sau ca nume propriu în mai multe limbi care au fost în contact cu româna: limba bulgară, limba ucraineană, limba sârbă, limba rusă (rusa veche și rusa modernă).[2]

    Pe de altă parte, o posibilă etimologie poate fi legată de denumirea sărbătorii păgâne a slavilor pentru solstițiul de iarnă și anume Korochun (корочун, карачун în rusă), Kračún (în cehă și slovacă).

    În limba maghiară denumirea Crăciunului este Karácsony. Conform Lexiconului de la Buda termenul a fost preluat pe filieră latină, din (in)carnationem, la fel ca și românescul Crăciun.

    Sorin Paliga susține că termenul Crăciun este un cuvânt de origine daco-tracă [3] legat de sărbătorile focului cu ocazia solstițiului de iarnă. Precum și în albaneză kercu „bucată de lemn”, în italiană Ceppo („Crăciun”, dar și „creangă”/„cracă”) tot așa și în română Crăciun ar însemna „crenguță”/„crăcuță”. Aceasta posibilitate lingvistică este susținută și de obiceiul roman de a pune crenguțe / crăci de copac la casele oamenilor cu ocazia solstițiului de iarnă și a festivităților Sol Invictus.

    Istoria sărbătorii

     

    Tablou german de la jumătatea secolului XV.

    Crăciunul a început să fie serbat de către creștini pe 25 decembrie, după cel puțin trei secole de la începerea misiunii de evanghelizare a apostolilor, anume începând cu secolul al IV-lea în Vest și începând cu cel de-al V-lea secol în Est. Inițial, sărbătoarea nașterii lui Hristos era ținută pe 6 ianuarie, istoricii știind azi că ea se celebra deja în 336 d. Chr., la Roma.[4] (în Est, „Boboteaza”, serbată la data de 6 ianuarie începând cu secolul al IV-lea, celebra pe atunci nașterea, botezul și primul miracol al lui Iisus, în timp ce gnosticii (sectă creștină considerată eretică de către creștinismul canonic) serbau aceeași „Epifanie” în Egipt, încă din secolul al II-lea, tot la data de 6 ianuarie, când, în viziunea lor, „Iisus s-a arătat ca Fiul lui Dumnezeu la botez” [5]). Sextus Julius Africanus, un creștin din secolul al III-lea, este primul care alege în 221 d. Chr. această dată pentru nașterea lui Iisus, care însă nu va fi celebrată încă multă vreme de către ceilalți creștini, care preferau 6 ianuarie.[6]

    În primele două secole creștine, a existat o puternică opoziție la celebrarea zilelor de naștere a martirilor și a lui Iisus. Numeroși Părinți ai Bisericii au emis comentarii sarcastice privitoare la obiceiul păgân de a celebra zile de naștere, când, de fapt, sfinții și martirii trebuiau, în viziunea lor, să fie celebrați la data matiriului lor, adică la data „adevăratei lor nașteri” din prespectiva bisericii.[7] Mulți creștini ai primelor secole erau scandalizați și de veselia și festivismul celebrării, pe care îl vedeau ca fiind o reminiscență a păgânismului, în special al Saturnaliilor romane.[8]

    Ei aveau dreptate să afirme asta: plasarea sărbătorii nașterii lui Isus Hristos din momentul în care aceasta a început să fie celebrată de creștini, exact la finele lui decembrie sau începutul lui ianuarie (adică 25 decembrie sau 6 ianuarie), se datora copierii tradițiilor păgâne, căci Evanghelia nu dă nici un detaliu despre data nașterii lui Isus.[6]

    Din motive politice, așa cum sugerează istoricul Edward Gibbon, ierarhia creștină a considerat copierea sărbătorilor și a riturilor păgâne ca fiind soluția răspândirii accelerate a cultului lor în mase, mase care pe atunci erau puternic atașate vechilor sărbători și practici rituale păgâne.[9]

    Factorul pentru care primii creștini au ales datele de 25 decembrie sau 6 ianuarie ca moment al nașterii Fiului lui Dumnezeu a fost deci că la aceste date, în lumea romană, germanică și orientală se celebrau diverse date de naștere ale zeilor păgâni.[10] Povestea unui zeu salvator născut din fecioară pe 6 ianuarie sau 25 decembrie, nu era deloc nouă, cele mai multe culte păgâne ale vremii adorând câte un astfel de zeu. Astfel, pe 6 ianuarie, data solstițiului egiptean, era celebrată revărsarea apelor Nilului și în „cultele misterelor” locale nașterea „eonului” din fecioară.[11] Epifaniu, scriitor creștin, redă în lucrarea sa ritul celebrărilor din 6 ianuarie și semnificația acestuia la egipteni și la arabii din „Petra” (Eleusa, unde se serba nașterea pruncului-zeu Dusares din fecioară. Alt scriitor creștin, anume Ipolit, descrie cum la Eleusis, în Grecia, se celebra tot atunci sărbătoarea misterelor, când ierofantul exclama la nașterea pruncului sacru: „Fecioara care era grea a conceput și a născut un fiu!”. Tot pe 6 ianuarie grecii sărbătoreau nașterea zeului Dionis, zeul care ca și Isus, transforma apa în vin.

    O sărbătoare populară la Roma celebra pe 25 decembrie nașterea Soarelui neînvins (Dies Solis Invicti Nati, Deus Sol Invictus), ca simbol al renașterii soarelui și alungării iernii (ca și Saturnaliile). Odată ce creștinii au abandonat celebrarea nașterii Fiului lui Dumnezeu pe 6 ianuarie optând pentru data de 25 decembrie, scriitorii creștini fac frecvente legături între renașterea soarelui și nașterea lui Hristos.[6]

    Triburile nord-europene (germanice) celebrau și ele, la aceeași dată, „Iule”, pentru a comemora „renașterea soarelui dătător de lumină și căldură”, de maniera în care și creștinii spuneau despre Isus, născut tot atunci, că este „Lumina lumii”.[12] Reprezentările numismatice romane ale lui Sol invictus prezintă adesea un chip cu o coroană de raze, așa cum în primele reprezentări creștine Iisus avea și el o coroană de spini. Astfel că, în secolul al V-lea chiar, în vremea papei Leon cel Mare, erau creștini care afirmau că serbează nu atât nașterea lui Hristos, cât a zeului-soare, fapt care l-a determinat pe acest papă să-i mustre pe rătăciți, însă nu negând cumva că trebuie cinstit zeul-soare, ci doar că nu trebuie cinstit mai mult decât Hristos (Sermo XXII).[13]

    Unul dintre zeii cei mai populari la Roma, în perioada ridicării creștinismului, anume Mitra, avea și el ziua de naștere serbată pe 25 decembrie. Mitra era un zeu persan al cărui cult și rit era și foarte asemănător creștinismului, așa cum constata scriitorul creștin Iustin Martirul în Apologia sa prin secolul al II-lea, așa cum va remarca mai târziu și Tertulian la debutul secolului al III-lea. (De praescritione haereticorum).[14] Sfântul Ciprian a formulat la mijlocul secolului al III-lea: O, ce magică lucrare a Providenței că ziua în care Soarele s-a născut... Hristos și el se naște![15]

    Creștinii secolului al III-lea credeau că creația lumii a avut loc la echinocțiul de primăvară, pe atunci plasat pe 25 martie; prin urmare, noua creație prin „întruparea lui Hristos” (concepția), trebuia, în viziunea lor, să aibă loc tot pe 25 martie, moment de la care numărându-se 9 luni (sarcina, gestația) se obținea data de 25 decembrie.[16]

    Sărbătorile din jurul solstițiului de iarnă au, după cum se vede, o origine precreștină. Ele sunt legate în mod indisolubil de evenimentele astronomice care au loc în acea perioadă.

    Evenimentele astronomice, care în vechime permiteau stabilirea datelor pentru monta animalelor, semănături și măsurarea rezervelor de hrană pentru iarnă între recolte, ne permit să înțelegem apariția diferitelor mitologii și tradiții culturale. În noaptea solstițiului de iarnă, un observator aflat în emisfera nordică poate observa cum cele trei stele din centura lui Orion se aliniază cu cea mai strălucitoare stea din est, Sirius, indicând punctul unde va răsări soarele în dimineața de după solstițiul de iarnă. De la data solstițiului de vară, soarele a descris un arc de cerc descrescător de-a lungul cerului sudic. La data solstițiului de iarnă, soarele își oprește coborârea pe cer iar durata de lumină zilnică atinge minimul pentru 3 zile, timp în care soarele nu își modifică poziția pe orizont. După acest moment soarele își începe ascensiunea pe cerul nordic iar durata zilelor începe să crească. Bazându-se pe aceste fapte, multe culturi dau acestui interval interpretarea unei renasteri a soarelui și a unei întoarceri a luminii. Această întoarcere este sărbătorită din nou la data echinocțiului de primăvară, când durata zilei o egalează pe cea a nopții (dată de care se leagă în creștinism sărbătorirea Paștelui).

    Pomul de Crăciun

    Obiceiul împodobirii bradului de Crăciun îsi trage originile de la popoarele germanice. Tradiția s-a răspândit în restul Europei și apoi în toata lumea după Primul Război Mondial. Între podoabele bradului bomboanele de pom, globurile și ghirlandele au devenit clasice.

     

    Moș Crăciun

    Moș Crăciun este versiunea mai nouă a Sfântului Nicolae (în engleză: Santa Claus) care și-a făcut apariția în secolul I. Pe atunci el era imbracat in verde. El împarte cadouri tuturor copiilor în noaptea de Crăciun (de 24 spre 25 decembrie). Santa Claus este anglicizarea lui Sinterklaas care înseamnă Sfântul Nicolae în limba olandeză. Se pare că termenul Santa Claus a apărut în SUA prin contactul imigranților olandezi cu alte populații americane. Olandezii cultivați sunt conștienți că Sinterklaas e sărbătoarea neaoșă, iar Crăciunul este sărbătoare de import. Protestanții conservatori din Olanda nu introduc brad în casă de Crăciun, fiind considerat obicei catolic de origine păgână.

    Conform unei legende, tradiția cadourilor în noaptea de 24 decembrie spre 25 decembrie ar proveni de la Martin Luther care ar fi propagat din anul 1535 aceasta datină numită Christkindl ca o alternativă a obiceiului catolic Nikolaustag de pe 6 decembrie.[17] Multă vreme în familiile catolice a fost menținută mai departe tradiția cadourilor de Nikolaus. Scopul lui Martin Luther ar fi fost să trezească interesul copiilor pentru Cristos și să-i îndepărteze astfel de datina catolică a cadourilor de Nikolaus, ea fiind un mod de venerație a catolicilor pentru sfinți, lucru interzis protestanților.[17] Conform unei alte legende, Luther ar fi fost profund impresionat de cerul înstelat, lucru pe care nu l-a putut reproduce în cuvinte pentru familia sa, așa că a tăiat un brad, l-a pus în casă și a pus lumânări în el și le-a aprins.[17] Conform legendei, aceasta ar fi originea bradului de crăciun.[17]

    Crăciunul în tradiția românească[modificare | modificare sursă]

    Pe teritoriul românesc, Crăciunul este una dintre cele mai importante sărbători creștine.

    Credință și legende populare privitoare la originea termenului[modificare | modificare sursă]

    În folclor se spune că Fecioara Maria, când trebuia să nască pe fiul lui Dumnezeu, umbla, însoțită de dreptul Iosif, din casă în casă, rugându-i pe oameni să-i ofere adăpost pentru a naște. Ajunge la casa unor bătrâni, Crăciun și Crăciunoaia, însă nici aceștia nu o primesc, spre a nu le spurca locul prin nașterea unui prunc zămislit din greșeală. Nemaiputând merge, Maria a intrat în ieslea vitelor, unde au apucat-o durerile nașterii. Crăciunoaia, auzind-o, și știind ce înseamnă o naștere de copil, i s-a făcut milă de dânsa și s-a dus la ea, îndeplinind rolul de moașă. Crăciun, când a aflat, s-a supărat și i-a tăiat babei mâinile; apoi, înspăimântat de tot ce s-a întâmplat, a plecat de acasă. Crăciunoaia a umplut, cum a putut, un ceaun cu apă, l-a încălzit, și l-a dus să scalde copilul. Maria i-a zis să încerce apa, și când a bagat cioturile mâinilor, acestea au crescut la loc, mai frumoase decât erau înainte; de la această minune se crede că moașele au mâini binecuvântate. În altă variantă a poveștii, Maria suflă peste mâinile Crăciunoaiei și acestea cresc la loc                                                                                 Colindele de Crăciun

     

    Sărbătoarea Crăciunului este anunțată prin obiceiul copiilor de a merge cu colindul și cu Steaua, pentru a vesti Nașterea Mântuitorului. De asemenea, o veche tradiție este „mersul cu icoana”, un fel de colindat care se face de către preoții comunității locale cu icoana Nașterii Domnului, binecuvântându-se casele și creștinii. Colindele de iarnă sunt texte rituale cântate, închinate Crăciunului și Anului Nou. Originea lor se pierde în vechimile istoriei poporului român. Evocând momentul când, la nașterea lui Iisus, s-a ivit pe cer steaua care i-a călăuzit pe cei trei regi magi la locul nașterii, copiii - câte trei, ca cei trei magi - merg din casă în casă cântând colindul „Steaua sus răsare...”, purtând cu ei o stea. Ajunul Crăciunului începe cu colindul „Bună dimineața la Moș Ajun!”, casele frumos împodobite își primesc colindătorii. Aceștia sunt răsplătiți de gazde cu fructe, covrigi, dulciuri și chiar bani. Unele cântece de colindat au fost realizate de compozitori de muzică cultă, cum ar fi: „Iată vin colindătorii” de Tiberiu Brediceanu, „O, ce veste minunată” de D.G. Kiriac, „Domnuleț și Domn în cer” de Gheorghe Cucu. Scriitorul Ion Creangă descrie în „Amintiri din copilărie” aventurile mersului cu colindele. Totuși, după o citire mai aprofundată a Evangheliilor, aflăm că vizitatorii care veniseră cu daruri la Isus, nu erau regi, ci astrologi (numiți pe atunci magi sau vrăjitori) veniți din Est, probabil din zona Babilonului. Încă un aspect ineresant este faptul că nu e menționat nicăieri numărul astrologilor și numărul darurilor, ci doar tipul darurilor: aur, tămâie albă și smirnă. Colindele, precum și obiceiurile colindelor sunt prezente și la alte popoare, și s-ar putea ca ele să dateze din timpul romanizării. De pildă, colinda românească „Scoală, gazdă, din pătuț” există și la valoni, unde aceasta e cea mai răspândită, sub numele de „Dji vén cwerî m'cougnou d'Noyé”.

    Obiceiurile culinare

    Timp de 40 de zile înainte de sărbători, creștinii respectă Postul Crăciunului, care se încheie în ziua de Crăciun după liturghie. Tăierea porcului în ziua de Ignat (la 20 decembrie) este un moment important ce anticipeaza Crăciunul. Pregătirea mâncărurilor capătă dimensiunile unui ritual străvechi: cârnații, chișca, toba, răciturile, sarmalele, caltaboșul și nelipsitul cozonac vor trona pe masa de Crăciun.

     

    S A R B A T O R I F E R I C I T E !

    Sfanta Mucenita Eugenia; Ajunul Craciunului                               

    Sfanta Mucenita Eugenia; (Ajunul Craciunului)Pe 24 decembrie este Ajunul Craciunului. Amintim ca in Biserica Ortodoxa Liturghia Sfantului Vasile Cel Mare se savarseste de 10 ori pe an: in ziua praznuirii Sfantului Vasile, in Ajunul Botezului Domnului, in primele cinci duminici din Postul Mare, in joia si sambata din Saptamana Patimilor si in ziua Ajunului de Craciun.

    In celelalte duminici si zile de peste an se savarseste Liturghia Sfantului Ioan Gura de Aur, exceptie facand zilele aliturgice si zilele din Postul Mare in care se oficiaza Liturghia Darurilor mai inainte sfintite.
    Ziua Ajunului este zi de ajunare, adica de nemancare pana dupa oficierea Liturghiei Sfantului Vasile Cel Mare. Facem mentiunea ca Postul Craciunului se incheie pe 25 decembrie, in ziua praznicului Nasterii Domnului, dupa Sfanta Liturghie. De aceea ziua de Ajun a Craciunului este zi de post.
    Sfanta Eugenia era originara din Roma. Parintii ei, Filip si Eugenia, primind de la imparat o inalta dregatorie, au plecat in Alexandria, cu fiica lor. Pe cand erau in Alexandria, fiica lor Eugenia si-a parasit pe ascuns parintii. S-a imbracat barbateste a luat cu ea doua slujnice si intr-o noapte, a fugit de-acasa. S-a dus la un episcop si a primit de la el sfantul botez. Si-a tuns parul capului, s-a numit Eugeniu si foarte de dimineata s-a dus in graba la o manastire. Acolo a trait in osteneli, in nevointe, in trude, in privegheri de toata noaptea si a savarsit toata virtutea. Stralucea ca un mare luminator, asa ca fratii l-au rugat sa le fie staret. Nu voia, dar silit de cuvintele si de dragostea lor a primit. Si asa, nu cuvantul ci fapta a aratat tuturor pe Eugeniu mare si prea stralucit. Chipul lui ii atragea pe toti. Cum atrage magnetul fierul, asa atragea pe toti, ca sa se desfateze de vederea faptelor lui bune. Dar o femeie Melantia, neagra la suflet, cum ii era numele, venita cu poporul ca sa se inchine la manastire, s-a indragostit nebuneste de chipul frumos al lui Eugeniu. Si s-a facut ca e bolnava de o boala indelungata si l-a rugat pe Eugeniu sa-i ingaduie sa-i spuna boala numai lui indeosebi, ca altfel nu se poate vindeca. Melantia ii graia cu lacrimi si cu cuvintele ei inselatoare i-a miscat inima lui Eugeniu. Curat la inima fiind, a primit-o, fara sa-si dea seama de viclenia ei. Cand s-a gasit singura cu staretul, taciunele desfranarii a aprins si mai mult inima Melantiei spre dragoste. Si ca un orb, care-si pierde lumina ochilor, aprinsa de patima, a cautat sa aduca ocara lui Eugeniu, dar pentru ca nu si-a ajuns scopul, Melantia s-a dus la prefectul orasului, tatal Eugeniei, si a facut plangere, ca in cutare manastire staretul inseala cu cuvinte viclene pe femeile cinstite si ca desfranatul a indraznit sa o necinsteasca chiar si pe ea. Cand prefectul a auzit acestea s-a umplut indata de manie si a trimis in graba la manastire sa aduca pe Eugeniu, staretul manastirii, si pe monahi. Sa-i aduca legati ca pe niste oameni vinovati, inchinatori mincinosi si facatori de rele, sa se infatiseze inaintea scaunului sau de judecata si sa dea socoteala de faptele lor. Si s-au infatisat partile la judecata. A inceput sa graiasca Melantia. A acoperit cu ocari pe dumnezeiescul staret; l-a batjocorit si l-a defaimat cat a vrut. Striga, si arata cu degetul pe staret prietenilor, il facea ticalos, iar pe monahii de sub ascultarea lui, stricati. Cu glas mare a strigat si a zis: "Ascultati-ma toti, ca va spun adevarul!" Cat este de mare rabdarea Ta, Doamne Atotputernice!
     
    Atunci Eugenia si-a rupt hainele de pe ea si a aratat celor de fata priveliste infricosatoare si ne mai vazuta. Apoi a grait cu indraznire tuturor: "Se cuvine ca noi calugarii sa suferim, cu multumire, ocarile, batjocura si chinuirea trupului. Dar pentru ca sa nu se faca de batjocura haina calugareasca iata va spun ca sunt femeie; sunt fiica judecatorului. Judecatorul este preaiubitul mea tata. Sotia lui e mama mea. Acestia de langa mine mi-s frati, nu-i numesc robi".
     
    Toti au ramas incremeniti de cuvintele Eugeniei. Oricine va fi cuprins de uimire cand va afla cum a pedepsit-o Dumnezeu pe Melantia. Pe cand era inca la Judecata foc a cazut din cer peste casa ei si a ars pana la temelie.
     
    Zguduit de cele petrecute, tatal Eugeniei a parasit toata marirea, bogatia si desfatarea vietii si s-a botezat. A ajuns pastor credinciosilor din Alexandria, si-a sfarsit viata muceniceste, omorat de sabiile necredinciosilor, si a zburat cu bucurie la cerestile locasuri.
     
    Dupa savarsirea tatalui ei, mama ei impreuna cu ea au parasit Alexandria, tara cea straina, si manate de dor s-au dus sa locuiasca in Roma, patria lor. Atunci a dat porunca imparatul ca toti crestinii sa jertfeasca idolilor, de nu, sa moara. Eugenia, care stralucea inaintea tuturora, ca era aprinsa de dragoste pentru Hristos, a fost legata cu o piatra grea si aruncata in apa, dar a scapat nevatamata cu minune. Pentru aceea i s-a taiat capul cu sabia si a zburat cu bucurie spre Hristos, doritul ei Mire.
     
    Tot in aceasta zi, facem pomenirea:
    - Sfintei Mucenite Vasila;
    - Sfantului Mucenic Filip, tatal Sfintei Eugenia;
    - Sfintilor Protu si Iachint;
    - Sfantului Cuvios Nicolae monahul;
    - Sfantului Mucenic Ahaic;
    - Sfantului Cuvios Antioh;
    - Sfantului Cuvios Vitimion;
    - Sfantului Cuvios Afrodisie;
    - Sfantului Cuvios Grat:
    - Sfantului Mucenic Ahmed.

    UNITATE SI IZBANDA ! b.op.f2s3Buc.

    sâmbătă, 6 decembrie 2014

    LA MULTI ANI DE SFANTUL NICOLAE !



    Puţini creştini cunosc amânunte privind viaţa şi slujirea lui, însă credem că toţi ştiu că el este „Moşul” care aduce daruri la copii, în noaptea de 5 spre 6 decembrie, punându-le discret în ghetuţe sau bocanci... Că el este sfântul blând şi bun care priveşte cu dragoste către toţi din icoana sa, icoană prezentă nu numai în biserică, ci şi în casele creştinilor râvnitori. Pe bună dreptate poetul nostru Octavian Goga a imortalizat această imagine când a spus, la finele poeziei Pace: „Blând zâmbeşte din icoană/Cuviosul Niculaie...”. De aceea, după ce vom face o mică schiţă biografică, vom arăta câteva din motivele pentru care Sfântul Nicolae a rămas în tradiţia creştină ca moşul blând şi bun, aducător de daruri.

    Se naşte în 270 în Patara Lichiei, în sud-vestul Turciei de azi, ca singurul copil al evlavioşilor Teofan şi Nona. În creşterea sa creştină a beneficiat, alături de educaţia părinţilor şi de îndrumările unui unchi distins, Nicolae – episcop al locului, care, la momentul potrivit, îl va hirotoni preot. Vrednicia sa l-a făcut cunoscut tuturor. În scurtă vreme va fi rânduit episcop în Mira Lichiei, calitate în care va participa şi la sinodul I ecumenic (Niceea - 325), înfruntându-l bărbăteşte pe ereticul Arie. Unele izvoare spun că, epuizând argumentele verbale, blândul episcop Nicolae a fost nevoit să-i tragă şi o palmă încăpăţânatului Arie, gest care cu siguranţă îl va fi şocat pe năstruşnicul adversar al dreptei credinţe. Din păcate nu l-a şi convins, însă, Arie rămânând în rătăcirea lui în continuare.

    Mai înainte de aceste evenimente, pe vremea persecutorilor împăraţi Diocleţian şi Maximian, Sfântul Nicolae a luat atitudine fermă şi împotriva cultelor păgâne, fapt pentru care a fost închis, fiind eliberat doar o dată cu venirea la tron a lui Constantin cel Mare. După o viaţă plină de vrednicii, a trecut în veşnicie la 6 decembrie 343, sfintele sale moaşte petrecând o vreme la Mira (până în sec. VIII), apoi la Bari - Italia, duse aici din cauza năvălirii saracinilor (turci), iar din anul 1967, prin înţelegere frăţească între Papa Paul al VIlea şi Patriarhul Atenagora, o parte din ele au fost readuse în Orient, la Constantinopol.

    Mâna dreaptă se găseşte acum la Biserica Sf. Gheorghe Nou din Bucureşti, spre marea bucurie a slujitorilor de aici şi a credincioşilor care frecventează acest Sfânt Lăcaş.

    Iată acum câteva din faptele care, la numele bun de ierarh, i-au adăugat renumele de „Moş Nicolae, aducător de daruri”: cronicile consemnează că încă de mic copil s-a învrednicit de darul facerii de minuni, de aceea el este recunoscut şi ca „patron al copiilor”; pe vremea când era la Mira, cu autoritatea sa de episcop, a poruncit să se dărâme capiştea idolească a Artemidei, zeiţa naturii şi a vânătorii, iar aurul rezultat de la „demolări” l-a transformat în ajutoare pentru copiii orfani; în vremea unei secete cumplite, cumpără cu mari eforturi grâu tocmai din Italia, împărţindu-l apoi la săracii înfometaţi; salvează onoarea unui tată văduv şi a celor trei fete ale sale, tată nevoiaş, care din cauza cumplitei sărăcii era pe punctul de a-şi „vinde” fiicele unor bogaţi amatori de plăceri, spre a- şi putea asigura traiul zilnic, fără a conştientiza, însă, că o fac spre a lor pierzare sufletească. Aflând de intenţia lui disperată, episcopul Nicolae aruncă noaptea, de trei ori la rând, în casa lor câte o pungă de galbeni.

    N-a ţinut, iată, banii pentru sine, ci a împlinit pilduitor cuvintele Mântuitorului: „Nu vă adunaţi comori pe pământ unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură” (Matei 6, 19)...; „Vindeţi averile voastre şi daţi milostenie; faceţi-vă pungi care nu se învechesc, comoară neîmpuţinată în ceruri, unde fur nu se apropie, nici molie nu o strică...” (Luca, 12, 33).

    Astfel, tatăl şi fiicele salvaţi fiind, şi aflând cine este binefăcătorul, se aruncă plângând la picioarele lui, mulţumindu-i şi numindu-l „înger al cerului!”.

    Cunoscându-i, aşadar, fie şi în linii mari, viaţa şi faptele minunate, să aducem slavă Lui Dumnezeu pentru că l-a chemat pe ierarhul Nicolae între sfinţii Săi, iar pe copiii şi nepoţii noştri să-i îndemnăm întotdeauna ca, după ce primesc daruri de la „Moşu” să vină la biserică să-i mulţumească, zicând o dată cu noi cei mari: „Sfinte Nicolae, îţi mulţumim că nu ne-ai uitat nici în acest an! Roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Amin”.
    Pr. Vasile Gordon
     
    UNITATE SI IZBANDA ! b.op.f2s3Buc.
     

    luni, 1 decembrie 2014

    1 DECEMBRIE 1918- 2014 !


    mesaje 1 Decembrie

    La mulți ani România, la mulți ani române, hai să încercăm să fim mai buni de ziua noastră!
    În această deosebită zi este ziua tuturor românilor, La mulți ani!
    A mai trecut un an de când suntem români, astăzi a venit din nou vremea să ne spunem La mulți ani!

    UNITATE SI IZBANDA!  b.op.f2s3Buc.

    sâmbătă, 8 noiembrie 2014

    LA MULTI ANI DE SFINTII MIHAIL SI GAVRIL !

     
     

    In fiecare an, pe data de 8 noiembrie, Biserica cinsteste Soborul Sfintilor Mihail si Gavriil si a tuturor Puterilor ceresti celor fara de trupuri. Deci, pe 8 noiembrie nu ii praznuim doar pe Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil, ci pe toate cetele ingeresti care nu s-au despartit de Dumnezeu.

    Lumea ingereasca a fost creata de Dumnezeu din nimic, nu din ceva preexistent si nici din fiinta Sa. Referatul biblic despre creatie nu vorbeste in mod precis despre crearea ingerilor. Sfintii Parinti afirma ca la creatie nu se vorbeste explicit despre ingeri din doua motive:  evreii, inclinati spre idolatrie, ar fi cazut usor in ratacirea idolatra a popoarelor vecine si ca in cartea Facerii se urmareste numai infatisarea inceputului lumii vazute.
    In ceea ce priveste ierarhia ingereasca, Dionisie Areopagitul vede cetele ingeresti in numar de noua, asezate in cate trei grupuri suprapuse: Serafimi, Heruvimi, Scaune; Domnii, Puteri, Stapanii; Incepatorii, Arhangheli, Ingeri. Biserica si-a dat consimtamantul asupra acestei ierarhii prin introducerea ei in pictura bisericeasca.
    Pentru ca ingerii sunt netrupesti, la ei nu se poate vorbi de sex si nici de o transplantare a speciei (Fac 6,2), deci, ei nu se casatoresc, nu se inmultesc (Matei 22,30) si nici nu mor (Luca 20, 35-36). Ingerii isi transmit unii altora propriile lor ganduri si hotarari fara sa rosteasca cuvinte. Insa, pentru indeplinirea slujbei lor, pot lua infatisare omeneasca (II Reg 6,17), pot sa vorbeasca, sa manance, sa apara imbracati si uneori purtand aripi (Fac. 32,25; Luca 24, 4; Matei 28,3; Apoc 14,6).
    Lucrarea principala a ingerilor este aceea de a-l intari si sustine pe om in a transfigura lumea.
    Sarbatoarea Soborul Sfintilor Mihail si Gavriil
    Aceasta sarbatoare a fost la origine o simpla aniversare anuala a sfinti­rii unei biserici a Sfantului Arhanghel Mihail, ridicata la termele lui Arcadius din Constantinopol. Astfel, ea apare in cele mai vechi sinaxare ca fiind o sarbatoare numai a Arhanghelului Mihail. Mai tarziu ea a de­venit o sarbatoare comuna a tuturor Sfintilor Ingeri.
    In Mi­neiele ortodoxe intalnim alte patru zile liturgice consacrate pomenirii Sfintilor Arhangheli sau unor minuni facute prin pu­terea lor:
    - Pe 6 septembrie, se savarseste pomenirea unei minuni facute de Sf. Arhanghel Mihail, la Chones, in  Colosse din Frigia;
    - Pe 26 martie, a doua zi dupa praznicul Buneivestiri, praznuim Soborul (Adunarea) mai-marelui voievod Gavriil;
    - Pe 13 iulie, praznuim al doilea Sobor al Ar­hanghelului Gavriil, care este la origine ziua sfintirii unei bi­serici vestite a Sfantului Arhanghel Gavriil;
    - Serbarea Arhanghelului Gavriil din Adin, in ziua de 11 iunie (fara slujba), cand se comemorea­za aparitia acestui sfant Arhanghel la o chilie din Sf. Munte (Adin), un­de el ar fi invatat pe un calugar sa cante pentru prima oara partea de la inceput a Axionului Sfintei Fecioare : Axion esti, adica : Cuvine-se cu adevarat... ; faptul s-ar fi intamplat prin sec. X, iar serbarea a ramas pana azi limitata la manastirile atonite.
    Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil
    Sfantul Arhanghel Mihail
    In limba ebraica, numele sau inseamna "Cine este ca Dumnezeu?". El este cel care "striga": "Sa luam aminte, noi, care suntem fapturi, ce a patimit Lucifer, cel care era cu noi: cel ce era lumina, acum intuneric s-a facut. Ca cine este ca Dumnezeu?", si asa s-a intocmit soborul, adica adunarea si unirea tuturor ingerilor. Pe seama sa se pune si calauzirea lui Lot si a familiei acestuia la iesirea din Sodoma, precum si protectia speciala a poporului lui Israel. Ii scoate din cuptor pe cei trei tineri din Babilon, il sprijina in lupta pe Ghedeon, il mustra pe vrajitorul Valaam si il elibereaza din inchisoare pe Sfantul Apostol Petru. Conform Scripturii, toti mortii  vor iesi din morminte la glasul trambitei Sfantului Arhanghel Mihail.

    In iconografie, Arhanghelul Mihail este reprezentat purtand in mana o sabie de foc, semn ca el pedepseste pacatul. Sfantul Arhanghel Mihail este pomenit in cartile Vechiului Testament ca fiind prezent mai ales acolo unde Dumnezeu pedepseste nedreptatea. Din acest motiv Arhanghelul Mihail se arata a fi un inger al dreptatii Dumnezeiesti.
    Sfantul Arhanghel Gavriil
    In limba ebraica, Gavriil inseamna "barbat-Dumnezeu". Numele sau contine concentrat vestea ca Dumnezeu Se va face barbat, ca va asuma firea omeneasca. Vesteste Sfintilor Parintilor Ioachim si Ana nasterea Maicii Domnului, ii descopera lui Zaharia nasterea Inaintemergatorului. Pastorilor le arata ca li S-a nascut Prunc, pe Iosif, logodnicul Mariei, il intareste ca sa nu se indoiasca de nimic, calauzeste Sfanta Familie in Egipt si aduce femeilor mironosite vestea Invierii Domnului.
    Arhanghelul Gavriil este reprezentat in iconografia ortodoxa purtand in mana o floare de crin alb, ca simbol al bucuriei si binecuvantarii. Arhanghelul Gavriil este ingerul bunatatii si milostivirii lui Dumnezeu.

    Ceata ingereasca inferioara se arata luminatoare celei superioare
    Parintele Dumitru Staniloae marturiseste pe baza sfintelor noastre predanii, ca Arhanghelul Gavriil este singurul caruia i s-a descoperit misterul intruparii Fiului lui Dumnezeu. Astfel, desi nu face parte din ceata ingerilor aflata in prima triada si nemijlocit langa Dumnezeu, se face luminator al acesteia. Ii invata pe cei ce ii sunt superiori sa "ridice portile vesnice", ca Cel ce S-a imbracat in trup pentru negraita iubire de oameni, sa urce si sa stea mai presus de toata Incepatoria si Puterea.  Cele mici sunt facute mari prin har. Aceasta o spune si Sfantul Apostol Pavel: "Acum, zice, s-a facut cunoscuta prin Biserica, Incepatoriilor si Stapaniilor, intelepciunea cea de multe feluri a lui Dumnezeu" (Ef. 3, 10).
    Ziua din saptamana consacrata ingerilor este lunea.

    La multi ani celor ce poarta numele Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil.
    Adrian Cocosila
     
    UNITATE SI IZBANDA !  b.op.f2s3Buc.

    sâmbătă, 25 octombrie 2014

    A D U N A R E G E N E R A L A J o i 30.10.2014, ora 17:00 la hotel S P O R T !

    Joi,30.10.2014, la ora 17:00, la sala de conferinte a hotelului ,,SPORT” din COMPLEXUL SPORTIV NATIONAL  ,,LIA  MANOLIU” din b-dul. BASARABIA nr. 37-39 (aflat imediat in stanga stadionului ,,NATIONAL  ARENA” Sector 2), se convoaca adunarea generala a filialei SCMD nr. 2, sector 3, Bucuresti, cu urmatoarea ordine de zi propusa: informarea generala sindicala(CNR-2014), juridica, financiara, discutii,actualitatea romaneasca,economica si sociala, consultanta juridica individuala, altele.
    Invitati: membrii Biroului Operativ Central si membrii Comitetului Director.
     Sunt invitati  sa participe si cei ce nu au achitat cotizatia la zi, dar au fost inscrisi in sindicat inca de la infiintarea filialei (incepand cu 2010),membrii altor filiale, cei ce vor sa se inscrie in sindicat,  simpatizanti/ sustinatori ori membrii  altor organizatii/ asociatii ale rezervistilor sau aflati in activitate curenta, independenti, curiosi.
    Programul de secretariat al filialei se va desfasura in aceeasi zi si locatie, cu adunarea generala, la hotel ”SPORT”, incepand cu ora 15:30. Pot fi platite cotizatii in contul anului 2015!
       Incepand cu ora 18:00, conferinta publica interactiva,despre BASARABIA,TRANSNISTRIA,UCRAINA,RUSIA si romani,cu reprezentantul SCMD al filialelor din BASARABIA, col.(r) ANATOL MUNTEANU, veteran al razboiului din TRANSNISTRIA.
     Reamintim celor binevoitori, persoane fizice si juridice, ca pot face, in conditiile legii, donatii si sponsorizari, organizatiei noastre in scop umanitar(pentru tratamente,medicamente,ajutor financiar/material pentru urmasi,compensare ingrijitori la domiciliu bolnavilor,pentru ingrijiri paleative, sustinere/asistenta psihologica,etc) ! 
     
    UNITATE SI IZBANDA!  b.op.f2s3Buc.

      

    L A M U L T I A N I !


    LA MULTI ANI DE SFANTUL DUMITRU!




    25 Octombrie - Ziua Armatei Romaniei
    În urmă cu 55 de ani, prin Decretul nr. 381 din 1 octombrie 1959 al Prezidiului Marii Adunări Naţionale, s-a decis ca ziua de 25 octombrie să fie proclamată şi aniversată ca "Ziua Forţelor Armate ale Republicii Populare Române".

    Asadar, sărbătorirea Zilei Armatei Române îşi are geneza într-un act normativ emis la o distanţă temporală de 129 de ani de la momentul creării primei armate române moderne.

    Din 1830, anul înfiinţării armatei române moderne, şi până în anul 1951, în tradiţia românească nu a existat o zi dedicată exclusiv sărbătoririi faptelor de arme ale poporului.

    La 2 octombrie 1951 a fost sărbătorită pentru prima dată Ziua Forţelor Armate ale Republicii Populare Române, iar din anul 1959 a fost stabilită ca zi aniversară ziua de 25 octombrie.

    Aflată în centrul atenţiei publice, mai ales după Războiul de Independenţă (1877-1878), Armata Română a participat anual la manifestările prilejuite de Ziua Înălţării Domnului, devenită Ziua Eroilor după Primul Război Mondial, şi la cele dedicate Zilei Naţionale.

    Data de 25 octombrie a fost oficializată ca simbol al tuturor bătăliilor şi eroilor neamului românesc şi s-a impus mentalului colectiv naţional, întipărindu-se în sufletele românilor ca zi în care ţara îşi sărbătoreşte armata şi pe cei care au fost în slujba ei.

    De ce s-a ales această dată de calendar pentru a deveni “Ziua Forţelor Armate ale Republicii Populare Române"? Căutând răspunsurile, vom intra în labirintul logicii politice a momentului emiterii sus-numitului decret.

    În logica politică a Decretului Prezidiului Marii Adunări Naţionale, data de 25 octombrie este ziua când în România se sărbătoreşte Armata Română, pentru că la 25 octombrie 1944 armata a eliberat de sub ocupaţia horthystă Transilvania de Nord.


    Sărbătorirea Zilei Armatei în lume s-a instituit, în mod diferenţiat, de la o ţară la alta, după Primul Război Mondial, cu scopul de a oferi societăţii civile posibilitatea evocării faptelor de arme sau evenimentelor hotărâtoare din viaţa fiecărei oştiri. De regulă, aceste zile au fost stabilite în corelaţie cu momentele semnificative din istoria modernă şi contemporană a fiecărei ţări în parte.

    Armatele statelor occidentale, cu excepţia Franţei şi Italiei, nu au stabilită o dată anume ca sărbătoare a armatei. Franţa îşi sărbătoreşte armata la 11 noiembrie (ziua armistiţiului dintre Aliaţi şi Germania - 11 noiembrie 1918), iar Italia la 4 noiembrie (data semnării armistiţiului de la Villa Giusti - 4 noiembrie 1918).

    În legătură cu “eliberarea ultimei brazde de pământ românesc” la 25 octombrie 1944, s-a acreditat că acea zi decisivă a ultimei mari bătălii a celui de Al Doilea Război Mondial pe teritoriul românesc a fost în mod special aleasă pentru a coincide cu ziua de naştere a Majestăţii Sale Regele Mihai I. Armata Română ar fi ţinut să elibereze ultimul loc ocupat din ţară, drept omagiu zilei de naştere a regelui (comandantul suprem), aceasta devenind, astfel, şi Ziua Armatei.

    Dar, la momentul respectiv, Armata Română era integrată Frontului de Vest al Armatei Roşii şi pusă sub ordinele Înaltului Comandament Militar Sovietic. Acel comandament care a ordonat, împotriva oricăror considerente de gândire strategică şi ignorând toate regulile tactice militare de ducere a războiului, angajarea bătăliei de la Oarba de Mureş, care a devenit cel mai tragic moment din istoria celui de-al Doilea Război Mondial, un adevărat “Katin” pentru armata română. Două divizii au fost masate sub tirul inamic pe un front de numai 400 de metri. Ordinul criminal de a ataca frontal şi fără sprijin de artilerie Dealul Sângeorgiu din zona Iernut a fost dat de comandantul rus, generalul Trofimenco, căruia i se subordona Armata a 4-a română. În luptele pentru cucerirea poziţiilor germane de pe deal, puternic organizate genistic şi apărate de către Divizia 8 Cavalerie SS germană, au căzut peste 11.000 de ostaşi români din Diviziile 9 şi 11 Infanterie române din Corpul 6 Armată. Atacul a avut loc între 22 şi 25 septembrie 1944.

    Ofensiva pentru eliberarea părţii de nord-vest a României, începută la 9 octombrie 1944, a fost inclusă în operaţiunea ofensivă „Debreţin”, planificată şi condusă de Înaltul Comandament Sovietic, obiectivele acesteia fiind atinse în data de 25 octombrie 1944, când au fost eliberate localităţile Carei şi Satu Mare.

    Pentru eliberarea oraşului Carei a fost concepută o mare manevră de învăluire, cu patru divizii din Corpul 6 Armată, care urma să nimicească inamicul din zona oraşului, în timp ce Corpul 2 Armată împreună cu Divizia 11 Infanterie aveau să atace de la sud rezistenţa inamicului din Satu Mare. Atacul a început în seara zilei de 24 octombrie, iar în dimineaţa zilei de 25 octombrie a fost eliberat ultimul oraş românesc de la graniţa de vest. Semnificaţia victoriei este dată de eliberarea teritoriului naţional ocupat temporar în urma Dictatului de la Viena din 30 august 1940.

    Victoria asupra trupelor germane şi ungare pe teritoriul românesc a fost câştigată de 525.702 soldaţi români, începând cu 23 august 1944. Dintre aceştia, 58.330 au fost declaraţi morţi, raniţi sau dispăruţi în luptă. Numarul total al pierderilor inamicului s-a ridicat la peste 72.937 de soldaţi.

    Ziua Armatei Române este legată efectiv şi afectiv de Transilvania, leagănul genezei şi evoluţiei istorice a poporului român, de obiectivele şi sentimentele Armatei Române, care au vizat întotdeauna îndeplinirea idealurilor naţionale: unitate, independenţă, suveranitate, integritate teritorială.

    Cu un efectiv total de peste 538.536 de luptători, din care au pierit peste 169.822 de eroi, armata română, care a parcurs peste 1.700 de km de la Marea Neagră până în cadrilaterul Boemiei, a eliberat peste 200.000 km pătraţi de sub ocupaţie străină (România, Ungaria, Cehoslovacia şi Austria), a traversat prin lupte grele circa 20 de masivi muntoşi, a forţat 12 cursuri mari de apă şi a eliberat peste 3.821 localităţi, dintre care 53 de mari oraşe. Ostaşii români au provocat inamicului pierderi echivalând cu 15 divizii.

    Pe frontul de vest, efortul economic al României a atins fabuloasa sumă de 1.120.000.000 dolari, ceea ce însemna de patru ori bugetul României pe exerciţiul financiar 1937-1938. Zilnic, contribuţia României în războiul antihitlerist a fost de aproape 5 milioane de dolari.

    La 9 mai 1945, când războiul a luat sfârşit cu victoria Naţiunilor Unite - armata română se găsea în apropiere de Praga şi în estul Austriei, prezentându-se cu un bilanţ bogat de luptă, şi s-a întors în ţară cu steagurile de luptă acoperite de glorie nemuritoare, trecând pe sub Arcul de Triumf ca o armată biruitoare, care şi-a făcut datoria faţă de patrie şi poporul său, precum şi faţă de alte popoare.

    Deşi victorioşi pe câmpul de luptă, ostaşii Armatei Române aveau să suporte consecinţele unui proces de transformare bazat pe realităţile postbelice. Supravieţuitorii au fost mult timp ostracizaţi şi marginalizaţi, în mod deosebit cei situaţi în afara graniţelor României, pentru vina de a fi luptat pentru apărarea teritoriului naţional.

    Dacă poate fi mai potrivită o altă dată istorică importantă ca zi a Armatei Române, este o problemă în legătură cu care istoricii ar putea să documenteze decidenţii politici, ţinând seama atât de contribuţia militară la făurirea şi apărarea statului naţional unitar, cât şi de tradiţiile poporului român privind cinstirea memoriei eroilor neamului.

    Nu putem încheia această evocare fără a face o paralelă între tradiţiile militare seculare ale poporului român şi condiţia prezentă a ceea ce mai reprezintă Armata Română.

    Drumul de la o “oaste de ţară”, făurită în secole şi afirmată ca temelie statală în războaie de necesitate naţională (1877-1878; 1916-1919; 1941-1945), până la un corp expediţionar, cu misiuni în teatre de operaţiuni la mii de kilometri de România, a fost atât de scurt şi de rapid parcurs încât clasa politică şi capii puterilor statului nu au avut răgaz de dezmeticire şi reflecţie asupra rosturilor unei viitoare Armate Române.

    General (r) Aurel Rogojan

    joi, 23 octombrie 2014

    STELIAN DRONDOE

     

    Speranta moare ultima!
    Referitor la ultimele evenimente  si comentarii din mass-media,despre regina coruptiei,suspendarea presedintelui,referendumul pentru demitere etc., despre toate acestea, incerc sa prezint cateva comentarii personale. Publicarea lor ar constitui
    un bun  prilej de reflectii si dezbateri pe aceasta tematica. 
         In toate cazurile, nu putem sa dam vina  pe cineva anume,pe o anumita persoana,politician sau pe cineva din societatea civila, oricate capete vor cadea urmare ultimelor anchete si chemari  la parchete...
         Raspunsul nu poate fi decat unul singur: pluripartidismul specific romanesc,cu  toate nuantele lui ,mai bine zis, sistemul creat de acesta,poate fi socotit regina sau regele coruptiei ,sau a tuturor neimplinirilor din Romania .
         Pluripartidismul,sistem  atat de necesar pentru orice societate democratica, in cazul Romaniei,s-a dovedit a fi flagelul care a distrus  aceasta tara minunata  si bogata.
         Dupa evenimentele din decembrie 1989,fara o strategie clara,pluripartidismul din Romania, nu a fost altceva decat constituirea de partide ca organizatii politice,de tipul gastilor ,pe cartiere,localitati, judete pana la nivel central,ministere, agentii nationale etc.Asa au aparut baronii locali,judeteni,centrali,pe ministere si agentii.Cine a ajuns la putere a facut legea, iar cine i-a succedat a continuat mecanismul,proces care va mai continua.Acest aspect a fost posibil intrucat nu a existat nici o strategie de dezvoltare, fiecare a facut ce a vrut, context in care legea se interpreteaza si se aplica dupa bunul plac al politicienilor. Nu a existat si nici nu exista  inca un filon national la partidele care conduc Romania. Oare conducerea de catre partide a societatii mai rteprezinta o garantie? Oare trebuie gasita alta cale democratica? Oare partidele nu sunt altceva decat organisme politice care sa exploateze pe naivi?
        Asa se face ca in prezent, urmare distrugerii economiei, Romania si-a pierdut obiectul muncii si deprinderea de a munci, iar singura sansa de castig nu a mai ramas decat deturnarea banului public si spaga din orice servicii. Asa se explica goana tuturor de  a intra in politica.
        Atat timp cat numirile in functii se fac doar pe criterii politice si nu pe competente, degradarea scarii valorilor va continua. Se impune neaparat instituirea de proceduri, asemenea celor din aviatie, pentru orice segment de activitate din societate. Altfel degradarea se va adanci, probabil pana in 2050, poate si mai tarziu, daca luam in considerare ca  marile transformari se obtin odata la o suta de ani, luand in calcul anii de referinta 1848 si 1948.Pana atunci ne vom toca intre noi si probabil,candva, trebuie sa apara o generatie moderna, acelei  ere pasoptiste, lipsita de prejudecati, cu un ADN  curat si performant, curatat de camelonisme, slavisme, turcisme si intrigi.Suntem un popor unicat, singurul popor latin de religie ortodoxa si se pare ca ne-am invatat sa avem un tatuc care sa ne conduca, sa ne poarte de grija, sa ne plangem la vreo inalta poarta, daca nu la vreun licurici, mare sau mic, sa ne dusmanim intre noi etc. Chiar noi nu ne putem conduce?Trebuie sa apelam tot timpul la cineva din exterior sa ne faca dreptate? Ne-am invatat oare sa fim robii comisarior,cand din est,cand din vest? Unde sunt programele partidelor? Unde  este strategia nationala?Cred ca de aici trebuie sa plecam,daca vrem sa facem ceva in aceasta tara.Comunistii atat de contestati,aveau planuri de dezvoltare.Fara ele ,nici ei nu puteau face nimic.Este ca si cum vrem sa facem o uzina , dar nu avem schita, proiectia ei.Dar pana in 2050 avem suficient timp. Trebuie sa cladim cu totii un sistem nou democratic, in folosul tuturor,bazat pe demnitate,cinste,competenta,responsabilitate si cu filon national.Legea sa fie lege pentru toti,sa fie repus in functiune statul de drept,sa existe cu adevarat separatia puterilor, sa ne mentinem cu orice pret suveranitatea si independenta,sa nu ajungem o colonie si sa fim priviti doar ca o piata de desfacere.Globalizarea si mondializarea trebuie sa ne pastreze identitatea , traditiile ,diversitatea si specificitatea noastra ca natiune,popor si neam.Pentru ca suntem cu totii diferiti,din fericire.Viata ,ca societate omeneasca ,este frumoasa  prin diversitatea de natiuni si traditii,flora este minunata prin diversitatea de flori, iar fauna este minunata prin diversiatea de tot felul de vietati, pasari si animale.Orice natiune,fie ea cat de mica,reprezinta un unicat in diversitatea ei.


     Daca ne uitam de-a lungul istoriei noastre, Romania a avut o perioada foarte scurta de oarecare democratie,  intre anii 1859-1864 (perioada de incercare a lui Al.I.Cuza de a reforma statul, n-a putut insa de oligarhii si baronii de atunci, a dizolvat toata Adunarea si a domnit autoritar ca sa poata guverna si implicit sa reformeze statul, fapt pentru care a fost inlaturat de la putere), apoi 1866-1938 (perioada regalitatii, Carol, Ferdinand, Carol al II-lea, buni diplomati au reusit sa tina asupra lor puterea ,insa spre sfarsitul perioadei interbelice, coruptia, santajul, asasinatul politic ajunsesera la un niverl ridicat situatie care l-a determinat pe Carol al II-lea sa dizolve parlamentul si partidele politice, conducand autoritar. Datorita conditiilor geopolitice si geostrategice, acest rege nu a rezistat decat 2 ani, pana in toamna lui 1940. Apoi perioada 1940-1947, perioada regelui Mihai, a fost imbinata cu dicatura militar-legionara, a maresalului Ion Antonescu. Apoi a urmat perioada comunista,cu bunele si relele ei.Si, in sfarsit, anii 1990 - prezent, istorie se repeta, oligarhia falimenteaza statul ducandu-l spre disparitie - coruptie ,distrugerea economiei,cu tendinte de regionalizare, destramare, urmarind atat propriile interese cat si a altor entitati straine.
         
              Pentru salvarea statului, avem nevoie de o noua generatie de tineri oameni politici,nu politicieni, care sa promoveze demnitatea, virtutea, calitatea, competenta, cinstea, onoarea. Fara valori, totul va cadea, exemplul - Imperiul Roman care s-a autodistrus prin degradare morala.

        Trebuie retinut de toti oamenii politici faptul ca Romania este a tuturor romanilor,a tuturor celor care au trait,muncit si luptat pentru aceasta tara,a tuturor acelora care traiesc si muncesc in prezent pe aceste meleaguri si a tuturor acelora care se vor naste.
         Un om cand se naste, nu poate sa-si aleaga parintii,rudele ,localitatea,regimul politic si nici gruparea politica care sa-l ocroteasca.Ceea ce asteapta de la societate, este numai sa i se respecte dreptul la viata,la munca, pentru o dezvoltare multilaterala, fizica si intelectuala, pana la adanci batraneti, potrivit propriului sau ADN, pentru ca el este acela care va duce mai departe faclia neamului romanesc, asa cum si inaintasii sai au dus-o pentru el. 
    Si totusi trebuie sa ramanem optimisti.Speranta moare ultima.    

    C U G E T A R E
        Viata si  Sanatatea oamenilor nu este darul sistemului politic care guverneaza tara la un moment dat.Viata,acest dar divin minunat, nu trebuie sa devina o POVARA..
           Statele care in decursul istoriei au tot copiat diferite modele,constituie o prada usoara intrucat marile puteri si imperii,in functie de interesul lor,pun la cale tot felul de strategii pentru ca bogatiile acestor state sa fie deturnate,sa fie preluate sub o forma sau alta a cooperarii sau integrarii,a facilitarii intrarii acestora in tot felul de organisme politice si economice,mizand tot mai mult pe faptul ca ele nu au o constientizare a propriilor interese nationale si nici a propriilor lor identitati..
           Este ca si cum ai fi proprietarul unei imense bogatii,dar nu esti constient ca o ai si nici nu sti sa o administrezi cum se cuvine .In acest context esti o prada usoara pentru cei ce se pricep sa tot adune ,sa faca imperii si sa le administreze in interesul lor..
           Cazul Romaniei este un graitor exemplu.Edificatoare este istoria sa framantata.O scurta incursiune in istorie , incepand cu rascoala lui Tudor Vladimirescu din 1821 si pana in prezent,ne releva aceasta stare de fapt si de drept.

          

    RUGA  

    Daca la un moment dat, la sfarsitul vietii, devenim tarana,
    Intr-un timp nedefinit
    La ce bun atata ura,
    Intr-un stres  neintrerupt?

     

    Viata-i pentru a fi traita
    In creatie, liniste si pace.
    Intr-o libertate deplina si eterna
    Nu pentru a crea asuprire si bezna.

     

    Omule politic, politician,..oricine ai fi
    Cand esti la putere, nu uita
    Ca si viata ta este ca o clepsidra.
    Ma intreb adesea: Ce te impiedica sa faci numai fapte bune, zi de zi?

     

    Societatea omeneasca nu este creata asemenea unui lant trofic.
    Este un dar divin.
    Sa ne aparam mereu unii pe altii
    Nu sa ne asuprim si dusmanim.

     

    Sa ne amintim mereu
    Ca moartea-i vesnica,eterna,
    Pana nu devenim tarana,
    Ce ne impiedica sa avem o comportare demna? 

    ” A D E V A R U R I I G N O R A T E ”

    Constantin Radulescu Motru ---   Adevaruri ignorate

    Constantin Radulescu Motru  (1866 - 1957 ) este unul dintre putinii creatori de sistem filozofic din Romania. Insemnarile sale memorialistice, redactate incepand cu anul 1943,cand savantul implinise 75  de ani,constituie o impresionanta fresca a  vietii culturale,sociale, stiintifice  si politice romanesti din veacul trecut si din prima jumatate a secolului nostrum. La  3 februarie1946,savantul consemna –” Peste 50 de ani, nu mai tarziu,cele publicate  sau crezute de mine si de oamenii din timpul meu vor destepta din nou interesul publicului romanesc...  Si atunci,cand publicul romanesc va respira din nou ,intr-o dimineata senina,va rasari in el dorinta de a continua acele incepute de noi si ma va citi cu aceeasi bunavointa cu care am fost citit in cursul vietii mele,timp de 40 de ani. Atunci vocatia mea pe pamant`va fi indeplinita”.Legat  de problema  finalitatii spirituale  romanesti,in forma ei cea mai restransa, pentru moment, este sufletul poporului roman, in acord sau in dezacord cu sufletul   burghez, De solutia  pe care oamenii de stiinta o vor da  acestei probleme, depinde orientarea noastra  politica si culturala in viitor. Suntem noi romanii, deopotriva, inruditi sufleteste cu burghezii occidentali?Atunci ceea ce ne ramane de facut, este sa aplicam principiile lor politice si economice in mod sincer, inlaturand, pedepsind chiar cu brutalitate toate apucaturile care ne departeaza,vom fi burghezi sinceri , nu de parada. Suntem noi romanii deopotriva , straini sufleteste de burghezii occidentali,atunci ceea ce ramane de facut, este ca inainte de a copia legi si institutii burgheze,sa incepem prin a ne studia pe noi insine, ca sa vedem cine suntem si ce putem. Rusine nu este pentru poporul care se stie deosebit sufleteste de popoare glorioase si puternice, dar este rusine pentru poporul care n-are curajul sa-si cunoasca firea si destinul.” Daca nu luam in cansiderare cele gandite si afirmate la timpul sau de marele savant, atunci si pe mai departe, in viitor ,ne vom ”toca” intre noi ,vom continua sa ”orbecaim”  pe toate drumurile si  ne vom afunda in ”mizerii” de tot felul,punand in  mare primejdie generatiile viitoare, insusi poporul roman. Legat de acest context, in clipele de fata , apreciez ca, insemnarile marelui savant,pot reprezenta  un serios  si important moment de reflectie pentru poporul  roman.
     A sosit momentul de mare reflectie pentru poporul roman !


    UNITATE SI IZBANDA! b,op,f2s3Buc.