sâmbătă, 3 septembrie 2016

Ana Maria Pătru (AEP): Experții electorali vor primi indemnizații mai mari cu aproape 80%


Președintele Autorității Electorale Permanente, Ana Maria Pătru, a declarat joi, pentru AGERPRES, că experții electorali vor beneficia la alegerile parlamentare din decembrie de o majorare a indemnizațiilor cu aproape 80%, de la 85 de lei pe zi, cât este în prezent, la 150 de lei pe zi.
Potrivit șefei AEP, în cazul experților electorali de la secțiile de vot din străinătate, mărirea va fi și mai mare, ei primind în afara indemnizației de bază și un supliment de 150 de lei.
Pătru a precizat că decizia a fost luată de Guvern, la propunerea Autorității Electorale Permanente.
De această măsură vor beneficia experți electorali, adică președinții secțiilor de votare, locțiitorii lor și operatorii de calculator care se vor afla în cele aproximativ 18.500 de secții de votare din țară, la care se adaugă și cele din străinătate.
"Experții electorali merită pe deplin această mărire de indemnizație, de la 85 de lei pe zi de activitate, la 150 de lei. Mă bucur că Guvernul a acceptat propunerea noastră. Responsabilitatea și atribuțiile lor în acele zile sunt foarte mari, iar pentru noi e extrem de important să contăm pe implicarea lor", a spus Ana Maria Pătru.
Ea i-a îndemnat pe cei interesați să devină experți electorali să intre pe pagina de Facebook a AEP sau pe site-ul instituției, www.roaep.ro, pentru informații suplimentare.